Vasluiul nu a reușit să o învingă pe Poli și rămâne la două puncte în spatele grupării bănățene. Viorel Hizo s-a arătat dezamăgit de rezultatul partidei și crede că titlul va merge la Galați.
„Am pierdut puncte ca niște fraieri și cred că într-o mare măsură campionatul va ajunge la Galați. Nu pot să spun că din cauza scandalului cu licența am pierdut două puncte, dar comisia de licențiere ar trebui să-și facă treaba. Dacă Marius Stan, care e membru în CEx al FRF susține că Poli nu-și va lua licența, ar trebui să fie așa.”, a declarat Viorel Hizo.
Cânu: „Poli nu a contat”
„Meritam să câștigăm acest meci. Timișoara a stat mai mult pe jos. Eu știam că e o echipă masivă, dar azi mi-am dat seama că m-am înșelat. Suntem deziluzionați. Poli nu a contat absolut deloc în meci. Asta este trebuie să câștigăm tot ce a mai rămas. Pe ei îi ajută acest egal. Pe noi nu. Și așa am văzut că s-au bucurat”, a declarat Gabriel Cânu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER